Pagini

vineri, 17 mai 2013

Viitorul

         

          Viitorul este ca un basm frumos pentru cei tineri.Viata este ca o carare serpuind printre poieni pline de flori si fluturi, de fructe ademenitoare, pe care cu greu ne putem face timp sa le admiram si sa le gustam, atat de dorncici sunte sa inaintam si sa admiram noi si noi frumuseti ce stralucesc in luminisurile orizontului: dar pe masaura  ce avansam, copacii devin tot mai mici, fluturii si florile tot mai rari, iar fructele au disparul. Tarziu ne dam seama ca am ajuns intru-un desert imens si pustiu.


sâmbătă, 11 mai 2013

Economii

       Oseola McCarty, acum la 87 de ani, a facut toata viata ei un singur lucru: a spalat haine. Acum a devenit faimoasa din cauza aceasta, sau mai bine zis pentru ceea ce a facut cu rezultatele muncii ei.
        Zeci de ani la rand, Miss McCartey a castigat 50 de centi pentru o stiva de haine pe care le spala famillilor avute din Hattiesburg, Mississippi, preferand scandura de spalat in locul masinilor electrice. In fiecare saptamana a pus ceva deoparte in contul ei de economii de la banca. Acum cand s-a pensionat, a cerut bancii sa-i comunice cati bani a adunat.
       "250.000 dolari ", a raspuns omulde la banca. A fost socata. "aveam mai mult decat imi trebuia", a spus ea. "nu pot lua cu mine nimic din lumea aceasta, a mai adaugat ea, asa ca m-am gandit  sa-i dau pentru un copil sarac sa-si poata face ceva educatie."
       Modesta, ramasa necasatorita toata viata, spalatoreasa a daruit Universitatii de Sud a Statului Mississippi suma de 150.000 de dolari pentru a ajuta copii de culoare sa studieze. "este mai bine sa dai decat sa primesti", a spus ea reporterilor. "Eu am incercat. Asa este."

marți, 7 mai 2013

Există...

Există Dumnezeu!

Un bărbat a mers la frizer să se tundă.
În timp ce frizerul îl tundea pe client, cei doi au început o conversaţie interesantă despre diverse subiecte. În cele din urmă au ajuns să vorbească despre Dumnezeu, iar frizerul a spus:
"Nu cred că Dumnezeu există."
"De ce spui asta?" a întrebat clientul.
"Trebuie doar să ieşi pe stradă si să vezi că Dumnezeu nu există. Spune-mi, dacă Dumnezeu ar exista, ar mai fi atâţia oameni bolnavi? Ar mai fi copii abandonaţi? Dacă Dumnezeu ar exista, n-ar mai fi suferinţă şi durere. Nu-mi pot imagina cum ar fi să iubeşti un Dumnezeu care permite să se întâmple asemenea lucruri."
Clientul s-a gândit pentru un moment, dar nu a răspuns, pentru că nu voia să înceapă o discuţie în contradictoriu. În scurt timp, frizerul a terminat de tuns şi clientul a plecat mai departe. Imediat ce a ieşit din frizerie a văzut însă pe stradă un om neîngrijit, cu părul lung şi murdar. Părea un om sărman. Clientul s-a întors la frizer şi i-a spus:
"Ştii ceva? Frizerii nu există!"
"Cum poţi spune asta?" a întrebat frizerul nedumerit. "Eu sunt aici şi sunt un frizer. Şi tocmai te-am aranjat!"
"Nu e aşa!" a spus clientul. "Frizerii nu există pentru că dacă ar exista nu ar mai fi oameni cu păr lung şi neîngrijit, ca omul de afară."
"Dar frizerii există! Ceea ce se întâmplă e că oamenii nu vin la mine."
"Exact!" a spus clientul plin de încântare."Asta e ideea! Şi Dumnezeu există! Ceea ce se întâmplă este că oamenii nu merg la El şi nu Îl caută. De aceea există atâta durere şi suferinţă în lume."

vineri, 3 mai 2013

...

          Ca tot se apropie pastele...
          Pe zi ce trece, adevaratul paste, isi pierde din semnificatie, uitand ca Isus a murit pentru mine, pentru tine si in special pentru pacatele noastre, ca dovada ca este Fiul Lui Dumnezeu a inviat a treia zi din morti pentru ca fiecare sa aiba acces la mantuire.
          Pentru tine ce inseamna pastele?


miercuri, 1 mai 2013

Totul are sens...




                       Orice se intampla in viata este spre binele nostru... asa ca sa incetam sa ne mai facem griji in privinta viitorului, si sa dam uitare trecutului.
                      Dupa evenimentele de la 11 septembrie, o firma a invitat membrii ramasi ai altor firme care fusesera afectate de atentate sa imparta spatiul de birouri ramas disponibil.
La una din intalnirile de dimineata, seful serviciului de securitate a spus povestile acelor oameni ramasi in viata... si motivele lor au fost toate lucruri "MICI":
●Asa cum probabil ati mai auzit, directorul firmei a supravietuit in ziua aceea fiindca fiul lui incepuse gradinita.
●Un altul a ramas in viata fiindca iesise sa cumpere gogosi.
●O femeie a intarziat la serviciu fiindca nu sunase ceasul desteptator.
●Un altul a pierdut autobuzul.
●Un altul si-a murdarit hainele cu mancare la micul dejun si a trebuit sa se schimbe.
●Altuia nu i-a pornit masina. Unul s-a intors sa raspunda la telefon.
●Copilul altuia nu a fost gata la timp pentru a fi dus la scoala.
●Altul nu a gasit un taxi.

                   Exemplul care i-a uimit pe toti a fost al unui om care se incaltase cu o pereche de pantofi noi in dimineata aceea.

Pe drum spre serviciu l-au ros pantofii si s-a oprit la farmacie sa cumpere leucoplast.De aceea este in viata astazi.
                  Acum, cand se intampla sa ma tezesc prea tarziu, pierd un lift, ma intorc din drum sa raspund la telefon.... adica toate acele lucruri marunte care ma enerveaza, ma gandesc ca probabil acela este locul in care Dumnezeu vrea ca eu sa ma aflu in acel moment...

                 Dumnezeu este la datorie, datoria de a veghea asupra ta.

duminică, 28 aprilie 2013

Gandeste-te bine!




 Ai obiceiul de a păstra lucruri de care nu te mai folosești gândindu-te că într-o zi, cine știe, s-ar putea să ai nevoie de ele ?
Ai obiceiul să strângi bani și să nu-i cheltui, cu gândul că poate vei avea nevoie de ei cândva?
Dar în sinea ta…? Obișnuiești să păstrezi reproșuri, resentimente, tristețe, temeri ?
Ai obiceiul de a aduna haine, încălțăminte, mobilă, ustensile și obiecte casnice pe care nu le-ai mai folosit de multa vreme?
Nu mai face acest lucru! O faci in dauna prosperității tale!
E nevoie să faci loc, să lasi un loc gol pe care să-l umple lucruri noi în viata ta.
E nevoie să te dispensezi de tot ce este nefolositor în tine și în viața ta, ca să vină prosperitatea.
Forța acestui gol este cea care va absorbi și atrage tot ceea ce-ți dorești.
Atâta vreme cât trăiești păstrând sentimente vechi și inutile, nu vei avea loc pentru noi oportunități.
Bunurile trebuie să circule …..
Fă-ți curat în sertare, în dulap, în atelier, în garaj ….
Renunță la ceea ce nu mai folosești…
Ceea ce-ți ține viața-n loc sunt obiectele de care nu reușești să te debarasezi …
Atitudinea de a păstra lucruri care nu-ți mai folosesc este cea care iți taie elanul în viață.
Cînd păstrăm ceva, luăm în considerare posibilitatea de a avea nevoie de lipsuri …
Credem că mâine ne va lipsi acel ceva și că nu vom fi în stare să ne rezolvăm nevoile …
Cu acest gând, trimiți două mesaje creierului și vieții :
Că nu ai încredere în ziua de măine …
Și gândul că noul și mai binele nu sunt de tine…
De aceea păstrezi lucruri vechi și nefolositoare.
Fă-ti loc pentru "inevitabilul" de maine!:)

Bogatia Sufletului




               "Legenda spune ca o femeie saraca care trecea pe langa o pesterea, a auzit o voce misterioasa ce i-a spus: "intra ia-ti tot ce iti doresti dar nu uita sa iei ce este mai important, amintesteti dupa ce vei iesi poarta se va inchide pe vecie, femeia a intrat si a gasit multe bogatii, fascinata de aur si de bogatii, femeia a asezat copilul pe o stanca, si a inceput sa stranga tot ce putea duce, vocea misteriosa i-a spus din nou "ai grija, ai doar 8 minute", cand au trecut cele 8 minute femeia incarcata de aur si pietre pretioase a fugit afara si poarta s-a inchis, atunci si-a amintit ca si-a uitat copilul in pestera." Bogatia s-a terminat, dar disperare a durat pentru tot deauna, la fel se intampla si cu noi, s-a nu uiti niciodata ce e cel mai important.

**( Inspirat)